Ploile torențiale căzute asupra României fac ravagii în vestul și centrul țării. În Bihor, 50 de pompieri militari acționează în șapte localități pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele hidrometeorologice periculoase, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
În localitatea Hârșești, echipajele ISU intervin pentru evacuarea apei acumulată în 15 gospodării (curți, grădini, camere tehnice, subsoluri, bucătării de vară). Până marți seară, pompierii au evacuat din gospodăriile afectate de inundații aproximativ 30 de animale și păsări.
De asemenea, în localitatea Căbești, militarii acționează pentru evacuarea apei din 3 gospodării. În Beiuș, se acționează pentru realizarea digurilor de protecție, cu saci de nisip, pentru limitarea pătrunderii apei în gospodării.
În Alba, un pod care face legătura cu un sat al comunei Arieşeni a fost distrus de apele umflate ale unui pârâu. Localnicii din Galbena sunt nevoiţi să ocolească aproape trei kilometri pe un alt drum pentru a ajunge în localitate.
„În urma precipitaţiilor abundente şi a topirii zăpezii, circulaţia pe DC 201, drumul care face legătura între DN 75 şi satul Galbena este închisă, deoarece podul care este situat la aproximativ 300 de metri de DN 75 a fost afectat”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Primarul comunei Arieşeni, Gheorghe Pantea, a explicat că, în urma ploilor căzute luni şi a topirii zăpezii de pe versantul nordic al Munţilor Bihor, a crescut debitul mai multor afluenţi ai râului Arieşul Mare, în mod special al pârâului Galbena. „În jur de 50 de familii, respectiv cam 160 de persoane, au rămas izolate. Se poate ajunge la ei pe un drum ocolitor. Vreo 3 kilometri trebuie ocoliţi. În şase curţi a intrat apa, dar nu s-au produs pagube”, a spus primarul. Edilul a menţionat că mai este un pod, care încă nu a căzut, dar că probabil şi acesta va fi avariat grav. Reprezentanţii ISU Alba au precizat că, din ordinul inspectorului-şef Ovidiu Costea, au fost trimise în comunele Arieşeni şi Scărişoara, din Munţii Apuseni, echipaje gata să intervină în caz de nevoie.